Carnati suculenti, condimentati si aromati, cruzi, uscati sau/si afumati, condimente atent alese si cantarite, in asa fel incat reteta sa reuseasca din prima si la o gospodina incepatoare.
Ingrediente:
3 kg carne porc mai grasa
1,5 kg carne vita
3 capatani usturoi
1 lingura cimbru uscat
2 linguri boia dulce
1 lingura boia iute
1 lingurita piper
sare grunjoasa
½ lingurita ienibahar
mate de porc
Mod de preparare:
Cureti matele si le speli. Le razuiesti cu dosul unui cutit sau cu o lingura de lemn, dar ai grijasa nu le rupi. Separat, dizolvi o lingura cu varf de sare grunjoasa in 300 ml de apa.
Tai carnea de porc si de vita bucati mici, o toci si o pui intr-un vas. Pisezi usturoiul, il freci cu un praf de sare, torni putina apa si omogenizezi.
Adaugi mujdeiul peste carne si toate condimentele, mai putin sarea. Amesteci si pui treptat din saramura, framantand bine. Lasi sa se aromatizeze peste noapte.
Montezi palnia de carnati la masina de tocat si umpli matele. Ai grija sa nu fie prea indesati, pentru ca in momentul in care se usuca se pot sparge.
Cand termini, ii lasi atarnati cateva ore inbucatarie sa se usuce, apoi ii scoti pe balcon si ii insiri pe sarma, sa se zvante la rece.