Încearcă şi tu reţeta de prăjitură în straturi vanilate. E delicioasă şi se face repede

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 20 min

Timp de gatire: 35 min

Gata in: 55 min

INGREDIENTE

Pentru blat:

5 ouă

150 g zahăr

135 g făină

15 g cacao

Pentru spuma de vanilie:

200 ml lapte

1 păstaie vanilie

125 g zahăr

4 gălbenuşuri

3 albuşuri

250 ml frişcă lichidă

Pentru uns tava:

unt şi făină

Pentru servit:

sos de ciocolată

150 g alune prăjite

MOD DE PREPARARE

1. Pentru blat, se amestecă făina şi cacaua şi apoi se cern. La mixer, se bat ouăle cu zahărul până ce se albesc şi amestecul şi-a triplat volumul. Se adaugă amestecul de făină şi cacao, se omogenizează uşor şi se varsă imediat în tava unsă şi tapetată cu făină. Se coace 20 de minute, se lasă să se răcească în tavă şi apoi se taie în trei foi.

Articolul continuă după reclame

2. Pentru spumă, seminţele din păstaia de vanilie şi laptele se pun la fiert. Între timp, gălbenuşurile se freacă spumă cu zahărul şi se opăresc cu laptele fierbinte. Se amestecă şi se pune din nou pe foc până ce se leagă o cremă omogenă. Se lasă la răcit amestecând din când în când.

Nu rata:  Reteta asta de prajitura cu crema de frisca te va cuceri si pe tine, cat si intreaga familie

3. Albuşurile şi frişca se bat separat şi, după ce s-au obţinut cele două spume, se adaugă pe rând în crema fiartă și răcită. Se mixează pentru a obţine o cremă fină.

4. Pentru asamblarea prăjiturii, o foaie de blat se aşază într-o tavă, se pune cremă, altă parte de blat şi ultimul strat trebuie să fie de aluat. Se dă la rece pentru 3 ore şi se serveşte presărată cu alune prăjite şi mărunţite şi stropită cu sos de ciocolată.

About Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *