Castraveciori murați în stil bulgăresc. Raman crocanti mult timp

Dacă vă plăceau castraveciorii bulgărești care umpleau rafturile alimentarelor noastre pe vremuri, puteți să-i preparați singuri după această rețetă de Castraveciori murați în stil bulgăresc!

Ingrediente pentru Castraveciori murați în stil bulgăresc

6 kg castraveciori

sare

zahăr

condimente pentru murături

rondele de ceapă

rondele de morcovi

căței de usturoi

mărar uscat(maciulii și cozi)

Mod de preparare Castraveciori murați în stil bulgăresc!

Alegem castraveciori nici prea mici, dar nici prea mari. Rețeta este pentru borcanele de 720 ml, dar se poate adapta și pentru alte borcane mai mari.

Se spală castraveciorii bine și se lasă în apă rece până când se pregătesc borcanele și restul de ingrediente.

Se curăță morcovii și ceapa și se taie rondele. Usturoiul se curăță și se taie in două(cățeii). Mărarul uscat se rupe cât să încapă în borcane, ideal ar fi să existe câte o măciulie la fiecare borcan.

Nu rata:  Placinta de casa cu varza- Aluat moale si umplutura delicioasa

Așezăm pe fundul borcanelor 2-3 rondele de ceapă, 2-3 de morcovi, 2-3 bucăți de usturoi și câte o măciulie de mărar după care așezăm cu grijă castraveciorii să nu îi spargem.

După ce i-am așezat turnăm oțet până la semnul de jos al borcanului. Fiecare borcan are niște dungi în partea de jos, până acolo punem oțet( cam 150 ml), apoi punem o linguriță de sare grunjoasă mai cu vârf și două linguri de zahăr.

Mai punem codițe și frunze de mărar și condimente pentru murături, apoi completăm cu apă până la gâtul borcanelor și infiletăm capacele.

Așezăm borcanele într-o oală cu gură mai largă și turnăm apă până la gâtul borcanelor.

Nu rata:  Prajitura cu budinca si smantana, o reteta delicioasa

Punem oala pe foc și o lăsăm să fiarbă la foc încet doar 5 minute după ce a atins punctul de fierbere. Apoi stingem focul și lăsăm borcanele în apă fiartă până se răcesc definitiv.

Dacă nu vă place oțetul, puteți pregăti castraveciorii murați după rețeta de Castraveți în saramură.

Ingrediente pentru Castraveți în saramură, murați la soare ca pe vremuri

3 kg castraveți de grădină

4-5 căței de usturoi

1-2 fire de mărar uscat cu măciulii

3-4 foi de dafin

rădăcină de hrean

boabe de piper

crenguțe de vișin

sare de murături( 1 lingură/1 litru de apă)

apă

Mod de preparare Castraveți în saramură, murați la soare ca pe vremuri

Se spală castraveții și se așază în borcane cât mai înghesuiți.

Se toarnă apa peste ei și se calculează cantitatea, apoi se scurg.

Nu rata:  Cea mai fragedă prăjitură cu mere, dulce-acrișoară – Se pregătește foarte ușor și chiar se topește în gură

Se pune cantitatea respectivă de apă la fiert cu sare( 1 lingură/ 1 litru).

Se adaugă în apă foile de dafin și boabele de piper și se lasă să dea într-un clocot-două.

Printre castraveții din borcane se strecoară cățeii de usturoi, crenguțe tinere de vișin, lujeri de mărar uscat și rădăcină de hrean curățată.

Saramura se lasă să se tempereze ușor, apoi se toarnă fierbinte peste castraveții din borcanele așesate într-o tavă metalică

Se acoperă borcanele cu farfuriuțe, se lasă să se răcească și se scot la soare pentru a se acri castraveții rapid.

În câteva zile sunt gata de servit.

About Author