TIMPI DE PREPARARE
Timp de preparare: 20 min
Timp de gatire: 35 min
Gata in: 55 min
INGREDIENTE
Pentru blat:
5 ouă
150 g zahăr
135 g făină
15 g cacao
Pentru spuma de vanilie:
200 ml lapte
1 păstaie vanilie
125 g zahăr
4 gălbenuşuri
3 albuşuri
250 ml frişcă lichidă
Pentru uns tava:
unt şi făină
Pentru servit:
sos de ciocolată
150 g alune prăjite
MOD DE PREPARARE
1. Pentru blat, se amestecă făina şi cacaua şi apoi se cern. La mixer, se bat ouăle cu zahărul până ce se albesc şi amestecul şi-a triplat volumul. Se adaugă amestecul de făină şi cacao, se omogenizează uşor şi se varsă imediat în tava unsă şi tapetată cu făină. Se coace 20 de minute, se lasă să se răcească în tavă şi apoi se taie în trei foi.
2. Pentru spumă, seminţele din păstaia de vanilie şi laptele se pun la fiert. Între timp, gălbenuşurile se freacă spumă cu zahărul şi se opăresc cu laptele fierbinte. Se amestecă şi se pune din nou pe foc până ce se leagă o cremă omogenă. Se lasă la răcit amestecând din când în când.
3. Albuşurile şi frişca se bat separat şi, după ce s-au obţinut cele două spume, se adaugă pe rând în crema fiartă și răcită. Se mixează pentru a obţine o cremă fină.
4. Pentru asamblarea prăjiturii, o foaie de blat se aşază într-o tavă, se pune cremă, altă parte de blat şi ultimul strat trebuie să fie de aluat. Se dă la rece pentru 3 ore şi se serveşte presărată cu alune prăjite şi mărunţite şi stropită cu sos de ciocolată.