Dimineața pe răcoare, în drum spre serviciu, este minunat să te încălzești cu așa Gogoși rumene și pufoase cu iaurt în aluat!
Ingrediente pentru Gogoși rumene și pufoase cu iaurt în aluat
2-3 ouă
un praf sare
75-100 g zahăr cu aromă de vanilie
2-3 lingurițe esență de vanilie
300 g iaurt grecesc
1 plic praf de copt
350-400 g făină
250 ml ulei, pentru prăjit
Mod de preparare Gogoși rumene și pufoase cu iaurt în aluat
Se amestecă ouăle presărate cu sare, apoi se adaugă zahărul și se amestecă în continuare până devin spumoase.
Se adaugă iaurtul în care se activează praful de copt, apoi se încorporează, treptat, făina.
Se lasă aluatul de gogoși la odihnit pentru 10 minute.
Se pune uleiul la încins și cu o lingură umezită în apă rece sau în ulei rece, se ia din aluat şi se scufundă în uleiul încins.
Se rumenesc gogoşile pentru 2-3 minute pe ambele părţi, la foc mediu, ușor spre intens, apoi, cu o spumieră se scot pe prosoape de hârtie absorbante.
Se pudrează cu zahăr și se servesc cu mare poftă, alături de un iaurt bun, ceai sau cafea.
Poate incerci si aceasta reteta de gogosi pufoase
Ingrediente:
– 500 de grame de făină
– 120 de grame de unt sau margarină
– 40 de grame de drojdie proaspătă
– 1 lingură de zahăr
– 1 linguriţă de rom
– 1 vârf de linguriţă de sare
– coajă rasă de lămâie
– 5 gălbenuşuri
– 350 ml de lapte
– zahăr pudră – zahăr vanilat
Mod de preparare:
Drojdia se dizolvă în lapte încălzit ușor și în care se pune și zahărul. Gălbenușurile se amestecă bine cu sarea, după care se adaugă romul și laptele rămas.
Peste făină să pune untul înmuiat, coaja de lămâie, laptele amestecat cu gălbenușurile și drojdia înmuiată cu lapte și zahăr. Se frământă bine și se lasă cel puțin o oră la crescut.
După ce aluatul a crescut suficient, se face din el o foaie groasă de un deget, din care, cu ajutorul unei căni sau al unui pahar, se decupează gogoșile.
Dacă doriți gogoși umplute, folosiți două gogoși simple pe care, înainte de a le coace, le suprapuneți, după care le lipiți bine pe margine, nu înainte de a pune între ele o linguriță plină din umplutura aleasă.
Poftă bună!